Strict Standards: Declaration of Walker_Page::start_lvl() should be compatible with Walker::start_lvl(&$output) in /home/simultan/public_html/feminisme.ro/blog/wp-includes/classes.php on line 594

Strict Standards: Declaration of Walker_Page::end_lvl() should be compatible with Walker::end_lvl(&$output) in /home/simultan/public_html/feminisme.ro/blog/wp-includes/classes.php on line 594

Strict Standards: Declaration of Walker_Page::start_el() should be compatible with Walker::start_el(&$output) in /home/simultan/public_html/feminisme.ro/blog/wp-includes/classes.php on line 594

Strict Standards: Declaration of Walker_Page::end_el() should be compatible with Walker::end_el(&$output) in /home/simultan/public_html/feminisme.ro/blog/wp-includes/classes.php on line 594

Strict Standards: Declaration of Walker_PageDropdown::start_el() should be compatible with Walker::start_el(&$output) in /home/simultan/public_html/feminisme.ro/blog/wp-includes/classes.php on line 611

Strict Standards: Declaration of Walker_Category::start_lvl() should be compatible with Walker::start_lvl(&$output) in /home/simultan/public_html/feminisme.ro/blog/wp-includes/classes.php on line 705

Strict Standards: Declaration of Walker_Category::end_lvl() should be compatible with Walker::end_lvl(&$output) in /home/simultan/public_html/feminisme.ro/blog/wp-includes/classes.php on line 705

Strict Standards: Declaration of Walker_Category::start_el() should be compatible with Walker::start_el(&$output) in /home/simultan/public_html/feminisme.ro/blog/wp-includes/classes.php on line 705

Strict Standards: Declaration of Walker_Category::end_el() should be compatible with Walker::end_el(&$output) in /home/simultan/public_html/feminisme.ro/blog/wp-includes/classes.php on line 705

Strict Standards: Declaration of Walker_CategoryDropdown::start_el() should be compatible with Walker::start_el(&$output) in /home/simultan/public_html/feminisme.ro/blog/wp-includes/classes.php on line 728

Strict Standards: Redefining already defined constructor for class wpdb in /home/simultan/public_html/feminisme.ro/blog/wp-includes/wp-db.php on line 306

Strict Standards: Redefining already defined constructor for class WP_Object_Cache in /home/simultan/public_html/feminisme.ro/blog/wp-includes/cache.php on line 425

Strict Standards: Redefining already defined constructor for class WP_Dependencies in /home/simultan/public_html/feminisme.ro/blog/wp-includes/class.wp-dependencies.php on line 15
Feminisme.ro

Monday, March 1st, 2010

FEMINISME. Recapituland concepte si afirmand noi pozitii/ FEMINISMS. Reviewing Concepts and Affirming New Positions

feminisme_book

Publicatie editata de h.arta in cadrul proiectului Feminisme, Timisoara, 2010.

Publication edited by h.arta in the frame of the project Feminisms, Timisoara, 2010.

Au contribuit/ Contributors: Petja Dimitrova, Lina Dokuzović &Eduard Freudmann, Grupul F.I.A., C.A.R.E. Centre, Carmen Gheorghe, Simina Guga, h.arta, Reni Hofmüller, Katharina Koch, Monica Melin, Nita Mocanu, Katharina Morawek.

Posted by admin | Filed in Uncategorized | Comment now »

Monday, March 1st, 2010

Despre o cronologie a femeilor

Posted by admin | Filed in Uncategorized | Comment now »

Monday, March 16th, 2009

Amintiri despre viitor :)

Viaţa pe care mi-o închipuiam cu atâta nostalgie când eram copil. O carte de poveşti pe care o citeam când aveam 10-11 ani, nu-i mai ţin minte titlul şi nu-mi mai amintesc aproape nimic din ea decât o imagine: e vara, aproape de sfârşitul şcolii şi o fetiţă stă în camera ei şi citeşte o carte de poveşti pentru că lecţiile sunt aproape terminate, mai are de făcut doar problema la matematică, dar o s-o facă mai târziu, când o sa vină tata de la serviciu. Sunt trase jaluzelele şi pe covor sunt dâre groase de soare. Şi încă ceva: dimineaţa, trezirea, „Las’ că vine ea, vacanţa”, vocile liniştite ale părinţilor la bucătărie, câteva strategii ca să-i convingă s-o lase în tabără. Şi o atmosferă de viaţă tihnită, curată, normală, care poate că nu exista niciodată în realitate.

Cântecul care mi se părea ca descrie exact viaţa aşa cum ar trebui să fie: „Ninge, ninge, ninge pe străduţa mea / Ninge, ninge, ninge cu fulgi mari de nea…apoi o parte pe care am uitat-o şi : „Tata din uzină s-a întors şi-apoi / Ne-aşezăm la masă, veseli amândoi / Spunem glume mamei şi în râsul ei / Se aude un clinchet ca de clopoţei.”

Şi, bineînţeles, cântecul „Noi în anul 2000/ Când nu vom mai fi copii/ Toate visele îndrăzneţe…etc.

Nostalgia dulce, intensă şi grea, fără obiect, din după-amiezele de vară când stăteam în cameră cu draperiile trase, ca să mă feresc de lumină şi când afară se auzeau vocile copiilor care se jucau. Când mi se părea că poate există ceva care mi se ascunde, la care n-am acces.

În anul 2000 ar fi urmat să fiu profesoară, să am doi copii (un băiat şi-o fată), să am un soţ care e, de exemplu, inginer şi construieşte poduri şi uzine şi să am un apartament într-un bloc turn în care totul e curat şi nou. Ce-i drept, sunt profesoară.

Uneori, dacă trebuie să cumpăr ceva dintr-un magazin cu obiecte pentru bucătărie, mă uit cu strângere de inima la toate lucrurile de-acolo. Farfurii, căni de cafea, ibrice, vase mari de supă pentru mesele în familie… ce nostalgic e să le privesc…

Când mergeam cu trenul şi traversam un oraş, siguranţa, intimitatea caldă pe care mi-o închipuiam in spatele ferestrelor luminate, în contrast cu nesiguranţa mea. Şi acelaşi sentiment când intram în scara unor anumite blocuri şi mă gândeam că familiile de acolo au o alta viaţă, mult mai sigură, mai ordonată şi mai senină decât a mea. Uneori, mă gândesc aşa şi acuma.

Un Crăciun special, când Delia a vrut să mergem cu toţii (eu, Titi şi cu ea) la cumpărături în cartier. Era deja întuneric afară şi eu ieşeam rareori afară după ce se întuneca, la ocazii cu totul deosebite. Delia a cumpărat globuri noi pe care să le punem în brad lângă cele din fiecare an. Mie mi-au cumpărat de la tutungerie o agenda mică ca să desenez în ea. 1984. O atmosfera atotcuprinzătoare de iarnă friguroasă şi veselă, de zăpadă, globuri şi agende, de fericire dulce şi alertă şi proaspătă, de fericire temporară şi nesigură. Ne-am întors acasă, lângă brad, aşteptându-l pe Moş Gerilă şi ascultând „Odă bucuriei” la televizor, cel mai frumos, mai emoţionant şi mai copleşitor cântec. „Slavă ţie stea curată.” Steaua era roşie şi în cinci colţuri.

O tristeţe fără motiv, un dor incert amestecat cu teamă când ne întorceam seara, cu maşina, din vreo excursie făcută în afara oraşului. Noi mici-mici într-o lume imensă şi necunoscută din care luminile farurilor scoteau la iveală doar porţiuni. În faţa blocului, închideam portierele cu grijă, urcam scările vorbind în şoaptă ca să nu trezim vecinii şi apoi descuiam uşa ca să găsim casa întunecată.

Acum ceva vreme, planul meu era să scriu o carte în care, pornind de la amintirile mele din timpul comunismului, să-mi explic nostalgia intensă pentru o lume raţională şi pură, o lume mereu promisă, luminoasă şi limpede, în care e nevoie doar să vrei să ai un loc al tău şi locul acela iţi va fi oferit. Citatele de mai sus sunt din acest text, pe care începusem să-l scriu şi care se numea „Când voi fi mare…”. Textul urmărea mai multe piste (temerile fără nume, dumnezeu, anul 2000, viaţa cotidiană şi proiecţia viitorului, imaginea unei lumi în care omul va controla cerul şi pământul, etc). Când am început să scriu „Când voi fi mare…” nu eram încă conştientă că un text care pomeneşte de realitatea dublă, de minciuna de fiecare zi, de sărăcie şi lipsuri (cu atât mai mult cu cât o face doar în treacăt, fără să încerce să explice mai multe nuanţe) se înscrie în aceleaşi şabloane despre comunism şi despre România care sunt folosite cu atât de mult succes ca să justifice capitalismul ca pe singura alternativă posibilă. Dar, în final, după câteva luni de scris am renunţat la el din mai multe motive, dar mai ales din această cauză, pentru că mi-am dat seama ce dificil şi periculos e să vorbeşti despre comunism atunci când te referi la viaţa cotidiană, ce greu este să nu fii greşit înţeleasă şi să nu întăreşti aceleaşi stereotipuri despre România (indiferent dacă păstram textul doar în română sau dacă hotăram să-l traduc şi în engleză).

Deşi multe părţi din „Când voi fi mare…” nu-mi mai plac, totuşi continuă să mă intereseze semnificaţia promisiunilor care mi s-au făcut în primii ani de şcoală. Am continuat să mă gândesc des la felul în care viitorul de atunci era de o substanţă complet diferită de prezentul de atunci, nu era mai bun ci era cu totul altceva, un viitor care aducea cu sine o lume complet nouă cu o altă specie de oameni, mult mai curajoşi şi mai nobili, oameni care luau în stăpânire universul întreg şi pe ei înşişi.

Fragmentele pe care le-am ales din „Când voi fi mare…” se referă la imaginile concrete în care îmi închipuiam acel viitor curat şi limpede în care voi intra ca adultă. Imagini care întotdeauna aveau legătură cu o familie fericită. Când am început să scriu textul, de fapt, despre asta aş fi vrut să vorbesc, despre teama, neputinţa şi dorul după un viitor căruia nu păream să-i pot face faţă.

Mie însămi şi celorlalţi cărora le-am arătat textul le spuneam că vreau să scriu despre un fel de modernitate caricaturală care mi-era prezentată pe vremea când eram copil şi în care credeam, dar, de fapt, scopul secret al textului era să vorbesc despre furia pe care nu ştiam cum s-o exprim, furia că nu am nicio imagine pe care s-o opun imaginii familiei fericite. Furia că nimeni din jur nu pare să recunoască că lucrul care ni s-a promis (care ni se promite) nu există. (Familia mea, o familie obişnuită, foarte asemănătoare cu multe alte familii pe care le cunosc, nu a fost niciodată fericită. Totuşi, insistăm să luăm masa de crăciun împreună.)

Aceeaşi furie mă făcea să strâng obsesiv imagini şi articole din reviste, despre cupluri iubitoare şi familii perfecte, dosare întregi de tăieturi din ziare cu care nu ştiam ce să fac dar pe care le păstram ca pe nişte dovezi. Aceleaşi familii cu copii frumoşi şi blonzi care îmi zâmbeau din revistele de dinainte de ’89, ca ilustraţii la propaganda pronatalistă, fac acum reclamă la detergenţi şi la saltele.

Când am renunţat să mai continui textul a fost şi pentru că între timp cunoscusem oameni şi aflasem lucruri care m-au făcut să nu mai am nevoie de el.

Atunci când peste tot în jur vezi un singur model, când trăieşti mereu cu imaginea lui sufocantă, locul tău în lume devine tot mai strâmt, mai ales dacă, întâmplător, nu te potriveşti cu acel model. Muncitoarea în uzină şi mama care pune masa familiei înainte de 1989. Femeia de afaceri în taior şi pe tocuri şi mama care pune masa familiei după 1989. Istoria mea personală evoluează într-un alt sens decât mi-am închipuit când eram copil, când siguranţa, stabilitatea şi claritatea aveau o singură faţă. Istoria mea personală cuprinde alte lucruri acum, alt fel de fapte, emoţii, întâmplări, idei, pagini citite, oameni întâlniţi, lucruri mai puţin stabile şi clare, dar care, tocmai prin caracterul lor divers, mobil şi faţetat, mă ajută să-mi lărgesc locul meu în lume.

În timpul proiectului nostru Project Space, într-un text despre teamă, care s-a scris într-un workshop Ladyfest, eu am scris următorul fragment, care acum mi se pare că ar fi putut fi finalul textului „Când voi fi mare…”:

O casă albă, la ultimul etaj al unui bloc turn, de pe fereastra căreia vezi şantiere şi uzine. Un soţ, copii, compot de caise în cămară. Aşa mă închipuiam pe mine însămi la 30 de ani, când eram copil. Şi oricât de hilară e imaginea asta acum, totuşi încă îmi poate fi frică, că dacă îmi pun energia în ceva ce n-are nicio legătură cu rolul de soţie şi mamă, care îmi este atribuit implicit, fac o greşeală pe care o voi regreta mai târziu. Dar frica asta o resimt doar uneori şi, de fapt, o folosesc ca să îmi găsesc tocmai în ea energia de a-mi renegocia poziţia şi de a-mi dovedi, mie şi altora, diversitatea modurilor în care iţi poţi construi viaţa.

Uneori, chiar înainte să adorm, îmi închipui că nu sunt în patul meu, în casa unde am dormit de când aveam zece ani, ci sunt în vagonul de dormit al unui tren, undeva între două gări. Adorm cu gândul acesta liniştitor.

Posted by h.arta | Filed in Uncategorized | Comment now »